DACII – ADEVĂRAŢII STRĂMOŞI AI ROMÂNILOR ! Motto: “Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de dragoste de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor, n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.” –Mihai Eminescu Se spune că un popor care nu are istorie, nu există. Noi românii, urmași peste milenii ai geto-dacilor, suntem astăzi aici și trăim pe acest teritoriu de sute de generaţii, în pofida tuturor vicisitudinilor: invaziei celţilor, cuceririi romane, invaziilor popoarelor migratoare, opresiunilor otomană și austro-ungară. “Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” – Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII Avem o veche istorie în urma noastră, iar această istorie trebuie cunoscută și preţuită în primul rând de noi românii, pentru a fi făcută cunoscută apoi și altora ! Există dovezi multiple că spaţiul carpato-danubiano-pontic și deci, actualul teritoriu al României, a fost unul din locurile de naștere a civilizaţiei europene (mandibula umanăveche de 40 000 de ani din Peștera cu oase, tăbliţele ceramice descoperite la Tărtăria conţinând unele din primele mostre de scriere din istoria umanităţii, artefactele aparţinând unor culturi străvechi precum Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa și multe, multe alte exemple) “Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră.” – Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc, Enciclopedia României Curiozitatea pentru istoria Daciei preromane și enigmele istoriei în general, m-au făcut să studiez un pic sursele primare existente și opiniile specialiștilor de marcă în domeniu. Nu pot să nu observ însă, că de ceva timp, circulă pe tot felul de canale de comunicare, niște teorii despre daci, care frizeaza ridicolul, teorii de-a dreptul elucubrante. Sunt un susţinător al dacismului, dar nu oricum, nu în orice condiţii. Am în vedere adevărul istoric, susţinut de dovezi provenite din surse solide multiple și nicidecum din afirmaţii gratuite, fără acoperire în realitate și care sunt total lipsite de etică. Celor care practică asemenea „tehnică”, le-aș recomanda filtrul triplu al lui Socrate, care este perfect valabil în relaţiile interumane dar care se aplică foarte bine și în acest caz: Afirmaţia este adevărată? Are un scop bun? Este utilă? Dacă răspunsul este afirmativ la toate cele treiîntrebări, atunci se poate emite teoria. Orice teorie, orice construcţie logică, trebuie sprijinită, confirmată de argumente serioase, de dovezi arheologice, de izvoare scrise, pentru a fi de neclintit. Altfel, chiar o teorie interesantă, pierde mult din valoare, efectul fiind acela că afirmaţiile fără argumente devin ţinta ironiilor, ba mai rău, demonetizează chiar și tema dezbătutăși în final nimic nu este luat în serios. Ar fi un comportament de bun simţca atunci când nu există dovezi, autorii unor așa-zise teorii să facă, cu foarte mare prudentă, afirmaţii, presupuneri, ipoteze sau scenarii posibile, cel puţin până la confirmarea lor. Numai teoriile dovedite, dublate de surse, sunt într-adevăr durabile sau cum se spune, stau în picioare. Tot ce nu este dovedit rămâne la stadiul de legenda sau mit. Desigur, că pe de altă parte, prezentând dovezi, o legendă se poate transforma foarte bine în istorie veridică. Celebrul istoric Vasile Pârvan scria în ediţia originală din Getica, pagina 1: ”Contemporan (cu Pulszky n.r.) Nicolae Densușianu scria romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie și filologie absurdă, care la apariţia sa (postumă: 1913) deștepta o admiraţie și un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie.” Poate că lucrarea lui Densusianu apărută în 1913, a avut și un efect bun, prin faptul că a trezit mândria natională a românilor, ceea ce a culminat cu marea unire de la 1918. Cartea, care promoveaza ideea că dacii sunt urmașii divinilor pelasgi, că sunt strămoșii tuturor popoarelor Europei, stârnește exaltări gratuite chiar și astăzi, dar pentru că e de domeniul mitologiei, nefiind încă nimic dovedit, ea nu este utilă istoriei. Cei care citesc astfel de lucruri și care nu au noţiunile elementare de istorie, se întreabă pe bună dreptate: Ăștia suntem noi? Așa grozavi suntem? Circulă pe mail teorii, care de care mai abracadabrante, teorii care au ca bază confuzii regretabile, care te lasă perplex, ţi se face rușine că unii oameni nu mai au simtul realităţii – te doare mintea dacă le citești. De la ideea, oricum exagerată, că dacii sunt strămoșii tuturor europenilor s-a ajuns să se afirme că burii daci sunt, nici mai mult nici mai puţin decât strămoșii burilor din Africa de Sud (Nici o legătură cu dacii! Acei buri erau fermieri de origine olandeză stabiliţi de generaţii în Africa de Sud și care au susţinut un război de apărare împotriva ocupaţiei engleze la începutul secolului al XX-lea). Cu o „logica” ciudată, se fac niște asocieri și niste conexiuni bizare cu elemente din alte epoci și de pe alte meridiane geografice, într-un talmeș-balmeș de nedescris. De departe transpare lipsa de informare a acestor „istorici de ocazie” care emit teorii stârnite de entuziasmul patriotic prost înţeles și care de multe ori degenereazăîn grandomanie. Trebuie să ne păstrăm decenţa. Nu pot fi luate în serios povești care ignorărealitatea, de felul „Monumentul triumfal Tropaeum Traiani a fost ridicat de dacii lui Burebista ca simbol al respingerii invaziei unui popor migrator venit din Asia”. Eminenţii istorici care au studiat acest monument, dispăruţi astăzi dintre noi – Tocilescu, Pârvan, Florescu, Gramatopol – dacă ar fi putut auzi, ar fi murit a doua oară. Este o încercare de teorie, chipurile „într-o nouă interpretare”, pigmentată cu argumente superficiale și interpretări puerile. Astfel de afirmaţii nu stârnesc decât râsul între cunoscători, dar fac mult rău în rândul tinerilor care citesc așa ceva, de fapt dezinformându-i. Dacă afirmatia de mai sus ar fi considerată adevărată, aș putea pune doar câteva întrebări ca să o desfiinţez: Ce mai caută romanii victorioși pe metope, daca ei n-au avut nici un rol în scenariul amintit? De ce sunt dacii reprezentaţi drept captivi pe metopele monumentului dacă au fost victorioși? Ce caută în vârful monumentului trofeul armatei romane? Desigur, ca nimeni nu deţine adevărul absolut, dar pentru a avea habar despre ce vorbește, respectivul „producător” ar fi avut nevoie sa vadă bine, măcar o dată, monumentul sau doar imaginile trofeului roman si metopelor descoperite acolo. Articolul sus amintit este și el un monument, dar de ignoranţă. Alta, la fel de gogonată, este teoria prin care se afirmă că nu exista dovezi căromanii au construit podul de la Drobeta, ci dacii, în timpul regelui Burebista, care dispuneau de o tehnică superioară celei romane ! Să fim realisti ! Este adevărat că dacii au fost un popor puternic, au avut o civilizatie specifică acelei epoci, dar trebuie să fim constienţi că în acele timpuri au existat civilizaţii contemporane superioare celei dacice. Respectivul autor, ne-ar fi scutit de „productia” lui, dacă ar fi descoperit, cu minim efort, căpe Columnă există o scenă în care împăratul Traian inaugurează podul de peste Dunăre, unde lucrarea inginerească este reprezentatăîn fundal. Ne-ar fi scutit și dacă ar fi citit un singur scurt capitol din Istoria Romană al lui Dio Cassius (Istoria Romană, LXVIII, 13,1) pentru a afla că podul a fost construit la ordinul împăratului Traian și chiar detalii despre construcţia acestui pod. Regele Burebista nu a avut și nu are nevoie de scenarii fanteziste. Prin faptele si realizările sale, din mărturiile arheologice ajunse până la noi, el s-a dovedit a fi unul din cei mai mari regi ai Daciei, poate chiar cel mai mare. Sigur că orice persoană are dreptul la opinie, orice iubitor de istorie, chiar fără săposede pregătirea necesară, are dreptul să emită o teorie, să interpreteze descoperirile arheologice, dar pentru a avea credibilitate în faţa lumii, trebuie să dăm cuvântul specialiștilor, fiindca ei sunt cei care știu să interpreteze descoperirile într-un context istoric global, într-un mod coerent și corect, ei au ultimul cuvânt. Trebuie să fim constienţi că cercetările făcute de istoricii și cercetătorii români sau chiar de istorici străini, obiectiviși bine intentionaţi, au dat roadele cele mai durabile. A existat o perioadă și un curent în istoria românilor, când „toţi românii se trăgeau din romani”. Mișcarea culturală Scoala Ardeleană, reflexie a iluminismului francez si german, pe lângă emanciparea spirituală și politică a românilor, introducerea grafiei latineși multe alte beneficii aduse culturii românești, a comis și o mare eroare, încercând să impună ideea originii pur latine a poporului român, vehiculând teoria dispariţiei dacilor din istorie, după venirea goţilor*. *Teoria mai are ecou încă și astăzi, aruncată tendenţios sau din diletantism, de unele televiziuni din occident (vezi Goţii lui Terry Jones) Acest personaj, în mod sigur, nu și-a trecut afirmaţiile prin filtrul lui Socrate. Să fiu sincer, când am studiat cine e autorul, m-am liniștit, văzând că nu este luat în serios, că este apreciat ca mediocru, cu producţii de nivel preșcolar. Cu toate acestea, asemenea afirmaţii pot face mult rău. Voci raţionale ale epocii, Mihail Kogalniceanu și Alecu Russo atrăgeau atenţia asupra acestei erori: “Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume.” – Mihail Kogălniceanu “Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii.” – Mihail Kogălniceanu “Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ci romani.” – Alecu Russo Nu trebuie să facem aceeasi eroare și să cădem în aceeași capcană, de data aceasta impunând ideea de origine pur dacică, ignorând total elementul roman. Istoria trebuie să fie o sursă din care să mai tragem și învăţăminte, printre altele și acela de a nu repeta greșelile făcute. „Orice repetare a greșelilor istoriei are costuri din ce în ce mai mari ”– spunea cineva, și câtă dreptate avea. Istoria dacilor are perioade extrem de clare, evidente și recunoscute de istoricii si cercetătorii din întreaga lume, dar și perioade mai estompate, care trebuie clarificate. Acestea rămân de studiat pentru următoarele generaţii. Pozitionarea cât mai corecta a rolului geto-dacilor în peisajul european din punct de vedere istoric, geografic și chiar și numismatic, este un act de normalitate, o recunoaștere a adevărului istoric. În paranteză fie spus, faptul că toate monedele dacice sunt încăconsiderate celtice de către numismatica europeană, mă umple de indignare. Demolarea oricăror ipoteze răuvoitoare și nefondate făcute la adresa istoriei geto-dacilor și implicit a istoriei românilor, se poate face cu ușurintă, pe baza dovezilor de necontestat. Demonstraţiile trebuie făcute cu calm și raţiune pentru că altfel, multe ipoteze, deși viabile, sunt privite cu scepticism de istoricii străini, fie pe motiv că argumente nu au fost destul de convingătoare, fie că aceștia nu au vrut să vadă ceea ce este evident, urmărind un anumit interes. Pentru toate aceste motive, este ideal ca informaţiile să fie prelevate din cercetarea surselor primare și nu din surse retransmise, din auzite, reinterpretate distorsionat, gen „telefonul fără fir”. Lansarea unei teorii fără argumente și dovezi istorice este o cărămidă necoaptă. Reconstituirea oricărui crâmpei de istorie este asemănătoare ridicării unei construcţii și deci, orice cărămida din lut nears se topește la prima ploaie și dărâmă întreaga costrucţie. Orice citat găsit într-o lucrare veche, orice artefact descoperit în România, studiat de specialisti și interpretat corect, trebuie scos în evidentă, deoarece el poate fi de mare importantă pentru istoria acestui pamânt. Afirmaţia este valabilă pentru oricare epocă a istoriei noastre. Surse si argumente de necontestat privind istoria dacilor există o mulţime, au apărut unele chiar mai noi și vor apărea încă multe altele, doar că ele trebuie descoperite în bibliotecile, arhivele și muzeele lumii, în siturile arheologice din România sau de pe întreg cuprinsul vechii Dacii. Prezentul demonstrează, iar viitorul va confirma acest lucru. În cursul anului 2012, a fost publicat studiul de paleogenetică realizat în Germania de profesorul universitar doctor Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, și de doamna doctor Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog, specialist în genetică. Potrivit concluziilor acestui studiu, populația actuală a României este clar înrudită cu populațiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului și a fierului, adică acum 2.500-5.000 de ani, un lucru care pune în evidență continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a aduce în discuție și celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei și a descendenței romane a poporului român, câteva cuvinte despre paleogenetica. Având ca obiect de studiu ADN-ul vechi și degradat, paleogenetica poate aduce informații importante despre originea și evoluția omului și a genomului uman, migrațiile populațiilor umane, relațiile de înrudire dintre populațiile vechi și cele actuale. Un astfel de demers a presupus compararea genetică a unor rămășițe osoase cert datate, aparținând populațiilor vechi care au trăit pe teritoriul României, cu situația genetică actuală a populației acestei țări, pentru a se verifica gradul de înrudire. Concluziile sunt foarte interesante: Între actuala populație a României și populațiile care au trăit pe teritoriul acestei țări în urmă cu 2.500–5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce vorbește despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Există și urme genetice aparținând diverselor populații migratoare care au trecut pe acest teritoriu, însa fondul genetic de bază dovedește continuitatea și legătura cu populațiile vechi; Actuala populație a României se înrudește genetic în special cu populațiile Greciei și ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spațiu locuit cândva de traci, cu care s-au amestecat, și doar într-o mică măsură cu populația italiană; S-a mai dovedit și că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiți genetic cu populațiile vechi care au trăit în arcul carpatic acum 2.500–5.000 de ani. Acest studiu de paleogenetică are o importanţă uriașă în stabilirea adevărului istoric, concluziile sale sunt extrem de utile. Așadar, studiul ne spune cine sunt strămoșii nostri reali și anume, traco-geto-dacii. Noi, cei vârstnici, avem mare încredere în voi, tineretul românesc dornic de cunoaștere. Voi veţi continua ceea ce au început înaintașii voștri. Fiecare cărămidă nou adăugată într-o asemenea construcţie, în limpezirea unor enigme ale istoriei, conteazăfoarte mult! ...de Nicolae Sabin DORDEA